4.7 C
Ialomiţa
21 decembrie, 2024

Sute de arme, zeci de mii de alice, sute de cartuşe, inclusiv letale, descoperite în urma percheziţiilor făcute în dosarul privind firma care vindea ilegal în România arme suspuse autorizării

astăzi, 13:51

Aproape 300 de arme, peste 90.000 de cartuşe, unele dintre acestea fiind letale, arbalete, săgeţi şi articole pirotehnice au fost găsite de către poliţişti în urma sutelor de percheziţii făcute în toată îara în dosarul care vizează activitatea unui magazin online din străinătate care vindea în România arme supuse autorizării, conform legislaţiei naţionale. Optzeci de persoane au fost duse la poliţie, la audieri.

„Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a societăţii comerciale din afara teritoriului ţării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor. În urma percheziţiilor efectuate, 80 de persoane au fost conduse la sediul unităţilor de poliţie, au fost ridicate 299 de arme, dintre care 139 de arme scurte şi 160 de arme lungi, 10 arbalete, 91.028 de proiectile/alice, 157 de cartuşe cu gaze, 63 de cartuşe letale, 28 de săgeţi, precum şi 12 kilograme de articole pirotehnice”, anunţă, sâmbătă, oficiali din Poliţia Română.

Ancheta vizează activitatea unui magazin online care livra armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

7 octombrie – Eveniment Profit Energy.forum

15 octombrie – Eveniment Profit Health.forum

31 octombrie – Maratonul de Educație Financiară

5 noiembrie –

„În ceea ce priveşte condiţiile generale de autorizare pentru aceste arme neletale supuse autorizării, persoanele nu trebuie să fie condamnate cu executare pentru fapte săvârşite cu intenţie, să nu fie inculpate în momentul în care solicită această autorizare, trebuie să fie apte medical şi psihologic, să nu prezinte un pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, viaţa sau integritatea persoanelor”, precizează sursa citată.

Vineri, poliţiştii au făcut simultan, în toartă ţara, peste 300 de percheziţii în acest dosar.

Cu o zi înainte, în mai multe judeţe, au fost efectuate razii pentru depistarea celor care încalcă legea.

În cadrul raziei organizate la data de 3 octombrie 2024, în judeţul Ialomiţa, oraşul Ţăndărei, au fost descoperite şi ridicate o armă scurtă neletală, de tip airsoft, 47 de săbii, 4 pistoale şi o puşcă de vânătoare cu lunetă.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/sute-de-arme-zeci-de-mii-de-alice-sute-de-cartuse-inclusiv-letale-descoperite-in-urma-perchezitiilor-facute-in-dosarul-privind-firma-care-vindea-ilegal-in-romania-arme-suspuse-autorizarii-1922405105002024101321755541

Ultimă oră

Același autor