6.8 C
Ialomiţa
8 noiembrie, 2024

STENOGRAME: Cum a fost prins șeful de la Imigrări, acuzat că taxa cu 300€ fiecare dosar de muncitor asiatic. „Ne bagă aștia la pârnaie”

Din articol

Doi polițiști de la Imigrări au fost prinși în flagrant de procurorii DNA după ce ar fi primit șpagă de la patronii firmelor de recrutare a angajaților asiatici ca să le urgenteze avizele de muncă în România. În înregistrările publicate de G4media, ofițerul este surprins vorbind despre perspectiva arestării.

În stenograme, se și justifică pentru taxa pusă recrutorilor de străini – salariile sunt prea mici pentru a-și plăti datoriile. Vineri, șeful Biroului Imigrări Ialomița

Mită pentru permise de muncă

Rețeaua care asigura actele necesare străinilor aduși la muncă în România ar fi fost denunțată chiar de patronii unor firme de recrutare. Aceștia au reclamat că, pentru fiecare muncitor adus din Nepal, India, Bangladeh ori Sri Lanka li se cerea o șpagă de 300 de euro. Nu știau unde ajung banii, se întâlneau cu un intermediar în parcarea unui mall din București. Așa a fost organizat primul flagrant din acest caz.

„Din cuprinsul discuției, înregistrată în mediu ambiental, purtată de către suspecta (…) RALUCA cu (…) în habitaclul autoturismului martorei colaborator, a rezultat faptul că martora colaborator (…) i-a remis suspectei (…) RALUCA suma de 31.400 de euro și cele 38 de dosare, ocazie cu care cea din urmă a numărat în integralitate suma de 31.400 de euro, compusă numai din bancnote de 50 de euro”,

se arată în referatul de arestare publicat de

Pusă în fața perspectivei de a fi reținută și arestată, femeia a recunoscut la audieri că a fost trimisă de soț, agent la Imigrări, să ridice banii și dosarele. Interogat, funcționarul a fost de acord să colaboreze cu DNA, așa că și-a înregistrat superiorul chiar a doua zi. La el ajungea parte din sumă și tot el rezolva cazurile dificile, susține DNA, care a depus la dosar interceptări din care reiese că ofițerul încerca să evite intrarea în colimatorul anticorupției.

Abonează-te la Newsletter-ul Digi24.ro

Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de

Comisar-șef: Pe Signal, scrie-mi, da’… încercăm…!

Agent: Crezi că e OK?

Comisar-șef: Ce să zic? Cică asta n-ar fi (…) Nu-i problemă să vin la București, la o cafea. Când e câte o chestie d-asta urgentă. Ca să nu ne… expunem.

O altă discuție, purtată înainte de flagrant, îi surprinde pe cei doi angajați de la Imigrări vorbind despre perspectiva neagră a încarcerării.

Comisar-șef: Deci, ne bagă ăştia la pârnaie, dracu’. Eu aș muri dacă fac.

Agent: Deci, dacă aș tăia și ăștia, aș rămâne cu 8.000, din care trebuie să dau rata la Brăila și așa. (…) Și zici: ,,Bă, nene, cum dracu să nu te împingă ăștia și la aște găinării…”

Comisar-șef: Eu am momente doar când am stat cu morcovu’-n … Când văd comunicatele în DNA și când văd că-i ia pe ăia pentru … 3 lei …

Comisarul-șef a fost ridicat de mascații de la anticorupție imediat după ce a primit de la agentul care l-a denunțat 12 mii de euro, parte din banii primiți cu o zi înainte de partenera sa, direct de la denunțător.

Comisarul-șef a fost reținut, în timp ce agentul e cercetat în libertate. Piața recrutării de muncitori din afara UE e tot mai extinsă în România. Pe fondul lipsei forței de muncă în tot mai multe domenii, numărul străinilor care vin să lucreze în țara noastră crește susținunt. Anul acesta au fost 100 de mii de permise de muncă alocate, iar estimările sunt că în 2025 numărul va crește.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/stenograme-cum-a-fost-prins-seful-de-la-imigrari-acuzat-ca-taxa-cu-300e-fiecare-dosar-de-muncitor-asiatic-ne-baga-astia-la-parnaie-2957175

Ultimă oră

Același autor