În 24 septembrie 1989 murea, uitat în apartamentul pe care, excesiv de obez și bolnav, nu-l mai părăsea de ani buni, ținând legătura cu lumea prin telefon, unul dintre cei mai inteligenți și „speciali” prozatori și critici/eseiști postbelici: Paul Georgescu (născut în 7 noiembrie 1923, la Țăndărei, Ialomița). Un critic important l-a uitat atât de mult în postcomunism încât a afirmat într-un editorial că murise în 1991… Dar să-i reînviem amintirea.
„Militant comunist din ilegalitate, condamnat la moarte în anii ’40 și traumatizat pe viață de extrema dreaptă (deplasarea spre naționalism a regimului democrat popular o va percepe de la început ca pe o refascizare), Paul Georgescu a fost unul dintre nu prea numeroșii intelectuali marxiști autentici dintr-o epocă în care Marx era mai mult invocat decât citit. Captivantul volum-autoportret de convorbiri cu Florin Mugur în anii ’80 e o referință biografică indispensabilă”, sesiza, într-un crochiu închinat lui Paul Georgescu,
ul și istoricul literar Paul Cernat.
Susținător al modernității
Facem loc portretului: „Spin doctor al criticii dogmatice în anii stalinismului (a fost printre altele redactorul-șef al Gazetei literare), dar om de gust modern rafinat și artizan al culiselor, Paul Georgescu va deveni, alături de Ovid S. Crohmălniceanu, unul dintre principalii revalorificatori ai moștenirii literare în anii ’60 și, după tragerea sa pe linie moartă, unul dintre susținătorii influenți ai modernității în poezie și proză. Generația ’60, dar și optzeciștii, de la Nichita Stănescu la Ștefan Agopian și Mircea Cărtărescu, datorează mult, în afirmarea lor, acestei sclipitoare și cultivate eminențe cenușii, de un fler aproape infailibil, de care inclusiv cronicarii de autoritate au profitat din plin”.
La debut, nuvelist
În siajul tușelor de început: „Studiul său de reconsiderare a lui Titu Maiorescu (1965) e și azi un model, ca și cel (pe nedrept cvasi-ignorat azi) despre Sadoveanu. Un titlu definitoriu al criticului Paul Georgescu este Polivalența necesară. Asociații și disociații (1967), cu un excelent eseu panoramic despre romanul modern. I se adaugă și alte culegeri, mai vechi sau mai noi, cu titluri oarecare, dar cu comentarii de calitate: Păreri literare, Mai mult ca perfectul, Printre cărți, Volume ș.a. În proză a debutat ca nuvelist, însă, deși incitante, Vârstele tinereții, 1967 și Trei nuvele, 1973 (le-am descoperit cândva prin intermediul lui Bedros Horasangian, care-l cunoscuse bine pe conu’ Paul) nu lasă prea mult să se întrevadă evoluția surprinzătoare a scriitorului”.
Vervă comico-satirică la Platonești
În completare: „Lungul ciclu de romane începe – simbolic? – cu Coborând (1968) și are ca piese de excelență situaționalul Revelionul (1978), balcanicul Vara baroc (1980) și parodicul Solstițiu tulburat (1982), ultimele piese (Siesta, Pontice, Geamlâc ș.a.) ieșind treptat din film și din vizorul comentatorilor. Poate vor fi recuperate, așa cum merită, de exegeții viitori care se anunță (Bogdan Alexandru Stănescu în primul rând). Altfel decât Ștefan Bănulescu în Cartea de la Metopolis, dar pe același model al provinciei literare de tip Faulkner (Yoknapatawpha) sau Garcia Marquez (Macondo), Paul Georgescu pune în scenă un spațiu real-imaginar din Bărăgan – orașul Platonești, inspirat de Țăndăreiul natal – unde urmărește, cu vervă comico-satirică de tip caragialian și inteligență artistică de maestru păpușar, o întreagă lume interbelică, analizată cu maliție în toate determinările sale socio-politico-economice și culturale”.
Proze camilpetresciene
Ultimele zvâcniri ale pensulei: „În Solstițiu tulburat, Paul Georgescu reia Viața la țară populând (postmodern) romanul cu personaje din literatură, cam ca la Mircea Horia Simionescu. Platonești e, de fapt, mai mult decât o provincie – e Provincia însăși, caricatură a Republicii lui Platon. În afara seriei se situează volumele Înainte de tăcere (1973) și Doctorul Poenaru (1976, ecranizat nu rău), proze camilpetresciene cu idealiști aflați în situații dramatice. Doctorul Poenaru are un model real în tatăl scriitorului, medicul Dumitru Georgescu, erou civilizator care a înființat spitalul din Țăndărei. Urbea ialomițeană pe care Paul Georgescu a iubit-o enorm nu l-a uitat: o școală îi poartă numele. Critica noastră are în schimb o restanță în (ne)recuperarea lui. Ar fi timpul să o remedieze”.
35 de ani s-au împlinit în 24 septembrie 2024 de la moartea literatului Paul Georgescu
„Militant comunist din ilegalitate, condamnat la moarte în anii ’40 și traumatizat pe viață de extrema dreaptă, Paul Georgescu a fost unul dintre nu prea numeroșii intelectuali marxiști autentici”, Paul Cernat, istoric literar
„Generația ’60, dar și optzeciștii, de la Nichita Stănescu la Ștefan Agopian și Cărtărescu, datorează mult, în afirmarea lor, acestei sclipitoare și cultivate eminențe cenușii”, Paul Cernat, istoric literar
Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/paul-georgescu-critic-postcomunism-intelectual-976871.html