15.05.2024 20:53
foto pexels
În România, un primar spune că a adus lumină în oraș. Probabil se referă la invetițiile semnificative aduse în județ.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că partidul al cărui lider este urmărește promovarea oamenilor competenți, ”care au făcut ceva”. El a amintit că, în UE, PNL este partidul cu cea mai mare vechime, iar rolul este ”să ajungem din urmă ceea ce reprezintă ritmul de dezvoltare, trebuie să facem politică cu oameni, pentru oameni”.
În cadrul întâlnirii cu liberalii din Ialomița, Nicolae Ciucă și-a prezentat încrederea că ”aici este energie, voință și dorință de a câștiga”
”Am venit din convingere pentru că avem mare încredere în cei doi candidați ai noștri (Domnul Soare este mai aprins, mai vulcanic. Domnul Telecuz mai molcom n.r. – a spus anterior Nicolae Ciucă). Avem încredere în echipa noastră de primari și candidați la primărie, în echipele care sunt înscrise la Consiliul Local și Consiliul Județean. Sunt oameni care vor să facă ceva pentru Ialomița. Vreau să le mulțumesc primarilor în funcție pentru ceea ce au realizat”.
”Toală lumea vorbește despre agricultură”
”De regulă, când vine vorba despre Ialomița, toală lumea vorbește despre agricultură, eu nu o să vorbesc despre asta pentru că, cu certitudine, o face mult mai bine decât mine Secretarul de Stat de la Agricultură, Cosmin Telecuț, și și-a făcut datoria acolo așa cum se cuvine. Din păcate, atunci când vine vorba de agricultură, se vorbește foarte mult despre subvenții. Subvențiile pentru România sunt cât se poate de consistente și ele vin de la Uniunea Europeană. Mulți politicieni vin și vorbesc despre agricultură și subvenții, pentru că vorbești despre banii pe care îi primești din altă parte, nu despre banii pe care îi produci și cu care vrei să sprijini un domeniu cu adevărat care înseamnă cu mult mai mult decât producția de materie primă” a opinat fostul premier.
”Mă opresc aici pe ceea ce înseamnă agricultură, doar din câteva date am să trec să argumentez ceea ce vreau să susțin. PNL, dincolo de faptul că este partidul cu cea mai mare vechime din România și Uniunea Europeană, a urmărit să promoveze oameni competenți, oameni dedicați profesiilor, oameni care au făcut ceva. PIB-ul la nivelul județului Ialomița este 13,3 miliarde, reprezintă 0,8% din valoarea totală a PIB-ului la nivel național. PIB-ul pe cap de locuitor este de 10.855 de euro, cu 35% mai mic decât media valorii PIB-ului la nivel național. Valoarea cumulată a cifrei de afaceri a primelor 10 firme din Ialomița este de 4,9 miliarde de lei. Pornind de la aceste cifre, nu vreau decât să vin să subliniez ceea ce a făcut primarul Dragoș Soare la Slobozia și ceea ce au trecut ceilalți candidați, în sensul în care să urmărească dezvoltarea a tot ceea ce înseamnă dezvoltare și potențialul județului Ialomița. Eu nu cred că, în această sala, în acest oraș, acest municipiu nu există dorința de dezvoltare. Este vorba despre dezvoltarea economică. Rolul nostru aici alături de candidații PNL Ialomița este acela de a face în așa fel încât să venim cu soluții, așa cum a făcut domnul Soare, investind 40 de milioane de euro în dezvoltarea învățământului. Avem nevoie să dezvoltăm învățământul, doar prin educație ne putem dezvolta. A semnat contracte care vizează și alte obiective de dezvoltare în Slobozia și valoarea totală este aproximativ 100 de milioane de euro, asta înseamnă dezvoltare liberală, asta înseamnă să avem un om dedicat comunității” a spus Nicolae Ciucă în fața liberalilor ialomițeni.
Nicolae Ciucă, despre ”Las Fierbinți”
”Pornind de la acele cifre, Slobozia, Urziceni, Fetești, Fierbinți, Dridu, știm cu toții acel film, nu vreau să glumesc. Inițial, nu m-am uitat la filmul acela, mă deranja. Mă deranja pentru că mi se părea că prea mult duce în derizoriu viața de la țară. Ulterior, din păcate, l-am urmărit coerent pentru că prezenta, oarecum, o realitate și asta este dureros. Am ajuns să parodiem, acolo este parodiată politica făcută la nivelul comunelor, la nivelul unor localități care au rămas sub un nivel de dezvoltare. Cred că este important să ne gândim și să revenim la toate aceste orașe, comune pe care le-am enumerat, aș vrea să nu se mai întâmple. De ce la Slobozia, la Fetești nu poate să existe un hub de start-up, de ce nu se pot accesa centre de inovare, există suficiente resurse, românii sunt mintoși” a mai punctat Nicolae Ciucă.
Românii din diaspora ”sigur că îi doare, sigur că doresc să se întoarcă, dar nu în orice condiții”
”Vorbea cineva despre ruptura familiei, cei rămași în România și cei plecați, sigur că îi doare, sigur că doresc să se întoarcă, dar nu în orice condiții. Rolul nostru este să ajungem din urmă ceea ce reprezintă ritmul de dezvoltare, trebuie să facem politică cu oameni, pentru oameni. Acesta este rolul pe care eu îl văd. Trebuie să depășim acel moment în care nu ne pasă despre ceea ce spunem într-o campanie. Îi lăsăm pe oameni să spere că dacă votează pe cineva care promite, le schimbă viața. La nivelul PNL, am spus și repet, uitați-vă la cum arată localitățile unde avem administrații preponderent liberale. Mi-a plăcut cum a spus domnul primar: am adus lumină pentru Slobozia. Este normal, îl cheamă Soare. Nu la asta se refera, ci că a reușit în 3 ani și jumătate să facă ce nu s-a făcut în 30 de ani. Toate administrațiile liberale din România, cumulat, au peste 52% din valoarea fondurilor europene intrate în România, când vine vorba de bani, unii edili vin și spun că au reușit să facă sisteme de canalizare, drumuri, dezvoltarea rețelelor de gaze și spun că au făcut ca și cum au primit banii de la nu știu cine, nu este adevărat, banii au venit de la proiecte și programe guvernamentale” a continuat liderul PNL.
”Nu astea sunt proiectele și nu asta trebuie să reprezinte elementele de prioritate”
Acesta a adăugat: ”Anghel Saligny, ne spunea ieri un primar: domnule președinte, asumați-vă paternitatea programului. Nu este nevoie să o asumăm. Nu am făcut cine știe ce. Am văzut că este nevoie de finanțare pentru a continua programul acesta și să închidem ceea ce înseamnă apă, canal, asfalt în comunele din România. Toată lumea s-a săturat să audă despre asta. Asta este normalitatea. Nu astea sunt proiectele și nu asta trebuie să reprezinte elementele de prioritate, trebuie să vorbească despre cum dezvoltă sistemul de educație, sistemul de servicii medicale, parcuri industriale, cum reușesc să dezvolte centre de inovare. Sunt tineri care așteaptă să-i sprijiniți. Oamenii au idei, citesc, văd, discută. Dacă nu au bani, există programe de start up, ca oamenii să fie ajutați”.
”Știu tot ce înseamnă Ialomița pentru Armata Română: a fost Aeroportul de la Fetești, tot ce a reprezentat structură militară din Slobozia. Legătura pe care vreau să o fac cu administrația și ceea ce am realizat în carieră este un lucru evident, investiția în educație și în dotare tehnică. Aceste chestiuni au produs rezultate. – Asta ne trebuie, dezvoltarea sistemului de educație. Asta ne trebuie pentru copiii noștri și agricultura este importantă, dar copiii trebuie să primească suportul, grija și suportul nostru pentru educație. Am subliniat cât de important este să avem oameni pregătiți ca să poată lucra pe echipamente și să dezvolte propriile echipamente. Mi-am propus de fiecare dată să nu vorbesc mult, vreau să închid spunând că, sigur, noi avem valorile PNL: credința în Dumnezeu, familia, sprijinul familiilor. Dezvoltarea presupune ca fundamentul să fie o familie sănătoasă, asta face parte din setul de valori al PNL și patriotismul adevărat, nu cel vorbit. Este vorba de iubirea cu adevărat de oameni, de țară și disponibilitatea la sacrificiu. Mie îmi spun că sunt un politician atipic, nici nu vreau să fiu. Vreau să fac politică așa cum am înțeles-o. Ca atare, suntem aici pe scenă, suntem la o aruncătură de băț de dumneavoastră pentru a vă sprijini. Dacă ne străduim puțin putem arăta entuziasm și de aici, nu pentru noi, ci pentru cei de aici” a conchis Nicolae Ciucă.
15 mai 2024, 21:38