4.3 C
Ialomiţa
21 decembrie, 2024

Lupta politică dintre PNL și PSD, pentru alegerile locale, s-a mutat în sectorul agricol din Ialomița: „Pe 9 iunie o să fie o mare surpriză pentru ei”

O organizație regională de fermieri din România, sprijinită politic de conducerea PNL Ialomița, a anunțat oficial că vrea să organizeze un protest pe 27 mai, în plină campanie electorale, împotriva ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu.

Lupta politică de la nivel local dintre

și PSD se mută și pe terenul agriculturii.

O organizație regională de fermieri din România, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), care beneficiază de sprijinul politic al conducerii PNL Ialomița, a anunțat oficial că dorește să organizeze un protest pe 27 mai, în timpul campaniei electorale, împotriva ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu.

Deși Ministerul Agriculturii a anunțat de curând că va plăti, în jurul datei 15 mai, ajutorul de 100 euro pe hectar pentru fermieri, FAPPR declanșează această acțiune de protest având motiv principal întârzierea plății acestor sume.

Un motiv care ar ascunde adevărată miză a acestui protest: presiunea publică pe care actualul primar al muncipiului Slobozia, Dragoș Soare, care este și liderul PNL Ialomița, dorește să o pună pe conducerea PSD în a o lăsa mai moale cu campania electorală împotriva sa. Dragoș Soare are, în acest moment, șanse minime să își păstreze actualul mandat de primar, în fața contracandidatului său de la PSD, Alexandru Potor. Foarte probabil, PNL Ialomița va obține un scor politic foarte slab în alegerile locale, astfel că Dragoș Soare riscă să piardă atât fotoliul de primar al Sloboziei, cât și funcția de președinte PNL Ialomița.

Potrivit unor informații de la nivel politic local, primarul Soare și-ar fi activat subordonații politici din PNL Ialomița care sunt membri (foști sau actuali) în FAPPR să dea un semnal, în stradă, conducerii PSD că dacă nu o lasă mai moale la Slobozia cu campania electorală, vor cere demisia ministrului Barbu pentru niște motive care nu au nicio bază.

PSD susține că oamenii prin care Dragoș Soare își impune agenda politică în cadrul organizației de fermieri, care a anunțat că organizează un protest în timpul campaniei, sunt următorii: Dragoș Costin Telehuz, candidat PNL la președinția Consiliului Județean Ialomița și mâna dreaptă a lui Dragoș Soare, fost președinte al filialei din Ialomița a FAPPR, precum și Silviu Mihai, candidat PNL pentru consilier județean la Ialomița, și actual vicepreședinte al FAPPR, practic numărul doi în această organizație.

Telehuz și Mihai apar împreună în afișele electorale ale PNL Ialomița, o dovadă în plus că o parte din conducerea acestei organizații este arondată liberalilor și, din păcate, îi bagă pe fermieri la înaintare, fără știrea lor, pentru interese mărunte, doar pentru ca cineva să își salveze pielea în politică, susțin social democrații.

„Ce treabă am eu cu greva fermierilor și presiune? În ce fel să punem noi presiune pe organizația aia? Sau să pună fermieri presiune pe organizația PSD? Sau de ce să pun eu presiune? Veștile lor, Băieții ăștia, amatorii ăștia care s-au băgat în lupta asta vor să câștige prin dezinformare. Să continue cu dezinformările. Nu-i niciun fel de problemă. Vedem pe 9 iunie. Nu mă interesează pe mine ce spun ei despre sondaje. Eu vă spun că pe 9 iunie o să fie o mare surpriză pentru ei.”, a declarat Dragoș Soare, pentru Antena 3 CNN.

Sursa: https://www.antena3.ro/politica/lupta-politica-pnl-psd-alegerile-locale-sector-agricol-ialomita-709395.html

Ultimă oră

Același autor