Companiile de top din România, împreună cu partenerii lor, își continuă angajamentul de a proteja comunitățile vulnerabile, precum și mediului înconjurător, prin implicarea activă în acțiuni sociale, dar și prin promovarea unor valori care să îi inspire, mai departe, pe ceilalți. Aflată deja la a patra ediție, Gala Dezvoltăm România Sustenabil a adus împreună zeci de jucători din economie și le-a premiat viziunea, curajul și răbdarea de a construi durabil. Evenimentul, organizat de Intact Media Group și moderat de Alessandra Stoicescu, a avut loc într-o locație specială, în inima pădurii, departe de zgomotul urbanului.
Invitații s-au putut bucura, astfel, de o conexiune autentică cu natura și au dat frâu liber emoțiilor și poveștilor despre binele care i-a unit. Fiecare companie a primit un premiu, drept simbol pentru acțiunile sale de impact. La rândul ei, compania a putut alege un partener căruia să-i predea ștafeta sustenabilității.
Gala a debutat cu un moment special, susținut de Silviu și Irina, doi artiști care i-au ghidat pe cei din sală într-o călătorie în lumea handpan-ului, un instrument muzical de percuție, care redă diferite sunete și tonuri, în funcție de atingeri.
Rând pe rând, reprezentanții companiilor prezenți la gală și-au exprimat viziunea despre componenta sustenabilă a business-urilor și, pe baza roadelor culese deja, au încheiat noi promisiuni.
„Suntem preocupați de dezvoltarea durabilă și avem două direcții. Una este educația financiară, dar și mediul- cum putem să contracarăm impactul climatic pe care societatea noastră îl are”, a spus Maria-Cristina Matei, Chief Operating Officer, ING Bank, care a primit premiul >. Maria Matei a înmânat, la rândul său, premiul special Fundației Comunitare București.
De altfel, și compania Mastercard România a fost premiată pentru angajamentul de a transforma incluziunea financiară din principiu în realitate, contribuind activ la construirea unei economii mai echitabile și sustenabile, prin soluții financiare inovatoare și accesibile. „> e un premiu de echipă, dar și un premiu al tuturor celor care sunt prezenți aici. Incluziunea este parte din ADN-ul Mastercard”, a declarat Ioana Gorgăneanu, Vice President, Head of Marketing & Communications Southeast Europe, Mastercard . Ioana Gorgăneanu a oferit premiul special Organiza ției Salvați Copiii .
„Avem nevoie de resurse și de oameni care să viseze împreună la un viitor sustenabil. Fără a aștepta vreun beneficiu comercial sau financiar ne-am dori să conectăm producătorii locali cu restaurantele pentru a promova produsele românești”, a mărturisit pe scenă Gorkem Oran, Director General, Edenred . Compania a fost premiată pentru susținerea economiei locale și dezvoltarea sustenabilă a comunităților prin trofeul >. Prin această inițiativă, se creează punți solide între producție și consum, contribuind la consolidarea unui ecosistem alimentar responsabil și durabil. Gorkem Oran a predat ştafeta sustenabilităţii către Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România.
Și companiile din energie își continuă demersurile pentru un viitor mai verde. Prezentă la
, Claudia Griech, Directorul General E.ON Energie România , a primit premiul > pentru proiectele care aduc lumină acolo unde este nevoie de căldură, solidaritate și speranță. „Această energie nu înseamnă doar o factură care ne face viața mai grea, ci înseamnă mici miracole care se întâmplă atunci când energia asta merge mai departe”. Claudia Griech i-a înmânat premiul special Asociației Kinetobebe .
„Când cuplați orice device la energie electrică- cineva, ceva face în această țară ca acea energie să ajungă la dumneavoastră. Hidroelectrica nu înseamnă doar energie 100% verde, ci înseamnă a fi alături de comunitățile locale, pentru că, pe lângă această energie verde- avem obligația, în barajele noastre să oprim tot ceea ce înseamnă deșeuri. Avem un program de conștientizare în rândul tinerilor că sistemul național energetic are nevoie de un aflux nou”, a subliniat Marian Fetița, CFO, Hidroelectrica – prezent la evenimentul organizat de Intact Media Group. Compania a fost premiată cu trofeul > pentru meritele de a transforma forța apelor și puterea vântului în energie curată și durabilă. Mai departe, Marian Fetița a predat ștafeta sustenabilității asociației Let’s Do It, Romania!.
„Asta facem și noi la Engie în fiecare zi. Construim un cerc al responsabilității, prin proiectele pe care le facem. Anul acesta împlinim 20 de ani de prezență pe piața din România”, a spus Mihaela Patrichi, Brand Communication Manager, Engie Romania . Jucătorului i-a fost înmânat premiul > pentru sprijinirea proiectelor dedicate protecției mediului, implicit celor de economie circulară care oferă o a doua viață produselor prin reparare și recondiționare. Compania reduce, astfel, impactul asupra mediului și inspiră consumatorii să recicleze, să regândească și să regenereze. Engie a predat în mod simbolic ștafeta sustenabilității Asociaţiei Eco-Durabil.
Și compania de stat Transgaz a fost răsplătită cu premiul > pentru viziunea de a transforma o infrastructură esențială într-un pilon al sustenabilității energetice. „Toate proiectele noastre, atât cele existente, cât și cele viitoare sunt pentru a asigura un viitor sustenabil generațiilor care vor veni”, a spus Simona Dragomir, Director Direcția Relații Internaționale, Transgaz . Simona Dragomir a oferit premiul special Asociației Energia Inteligentă.
„Despre asta este sustenabilitatea- varietate, dar toată lumea este unită de un scop comun. Şi noi asigurăm tranziţia către un viitor curat, energia nucleară este energie fără emisii cu dioxid de carbon. Platforma Nucleu de Bine este platforma noastră de responsabilitate socială”, a povestit Ana Ilinca Macri, Șef Departament Comunicare Internă și promovarea brandului de angajator, Nuclearelectrica , în cadrul evenimentului moderat de Alessandra Stoicescu. Nuclearelectrica a primit premiul > si a dat mai departe ştafeta sustenabillităţii către Asociaţia Autism Voice .
Oscar Downstream este un alt model de succes în acest sector şi a primit premiul > . „Aniversăm 24 de ani de existență. Suntem furnizori de carburant, iar acest premiu vine pentru acțiunile noastre de împădurire. Ne-am dorit să nu lăsăm în urma noastră doar drumuri curate, ci rădăcini adânc înfipte în pământ. Schimbarea se face din generație în generație și credem în copiii noștri. De aceea am mers împreună să plantăm cei 10.000 de copaci, în Ialomița. Sustenabilitatea pleacă de la o minte sănătoasă, o minte deschisă”, a declarat în cadrul galei Luiza Dumitru, Communications and Marketing Director, Oscar Downstream . Jucătorul a oferit premiul special Centrului Social de Psihoterapie .
O altfel de energie transmite și compania Nespresso , care a primit premiul > pentru promovarea durabilității printr-o abordare integrată ce cuprinde reciclarea capsulelor, recondiționarea echipamentelor, reducerea amprentei de carbon și nu numai. „Este o companie certificată în 2022 B Corp- înseamnă aderarea la niște practici și niște standarde înalte. O mare parte din ecosistemul nostru se datorează fermierilor, avem peste 160.000 de fermieri cu care lucrăm împreună cu Rainforest Alliance și am ajuns să obținem 80% din cafeaua noastră prin agricultură regenerativă. Este foarte importantă, ca să ne asigurăm că și în viitor o să beneficiem de acest produs excepțional. 100% din energia din fabricile Nespresso este energie verde”, a spus Ana Maria Doxan, Business Executive Officer, Nespresso – prezentă la eveniment. Aceasta a predat ștafeta sustenabilității Indeco Group .
Philip Morris România este dovada faptului că şi într-o companie de tutun sustenabilitatea poate deveni un crez, iar premiul > a recunoscut eforturile companiei în această direcţie. „ Philip Morris România și-a asumat transformarea; o transformare din temelii pentru a construi un viitor fără fum. Iar sustenabilitatea a fost integrată în acest proces de transformare”, a spus Anamaria Ziman, Manager Communication Strategy . O idee împărtășită și de Monica Badea, Manager Digital Processes în cadrul Philip Morris România . „Sustenabilitatea înseamnă, în primul rând, respect față de noi înșine și față de mediu, iar educația, implicarea și inovațiile în tehnologii de vârf sunt puncte critice”, a subliniat aceasta. Premiul special din partea jucătorului a mers către Act For Tomorrow .
Retailul este un alt sector în care se fac pași importanți în direcția acțiunilor durabile. „Acum zece ani, împreună cu CEO-ul Marco Hossl, am ales să vorbim despre sustenabilitate, să comunicăm mai mult proiectele noastre pentru a inspira mai departe companii, furnizori, angajați să facă mai departe alegeri sustenabile. Ne-am propus să transformăm mentalitatea companiile cu focus exclusiv pe profit în focus pe economie circulară și în a construi o societate în care implicarea face diferența”, a declarat Loredana Samoilă, PR Manager, Kaufland România , care a primit premiul pentru > . Simbolic, Kaufland a înmânat ștafeta sustenabilității Federaţiei Băncilor pentru Alimente din România.
În același timp, compania Carrefour România a fost răsplătită cu premiul > pentru angajamentul de a integra sustenabilitatea în lanțul alimentar prin sprijinirea producătorilor locali și promovarea unei alimentații echilibrate. „Suntem motivați să căutăm zi de zi modalități de a contribui la o Românie sustenabilă. Suntem implicați într-o multitudine de proiecte, de la educație la susținerea unui mediu înconjurător sustenabil. Prin strategia noastră principală, Act for Good, ne-am luat angajamentul de a susține o alimentație sănătoasă, accesibilă tuturor”, a spus Alina Gramauf, membru în Comitetul Executiv Carrefour România , care- mai departe, a oferit premiul special Cooperativei Agricole Păstrăvul din Ţara Ta.
Educaţia a fost o temă intens discutată în cadrul evenimentului, iar premiul > a onorat angajamentul Penny România faţă de aceasta . „În România nu toți copiii sunt atât de norocoși. Noi, la Penny, ne-am hotărât să investim în educație. Facem asta de mult timp, sărbătorim 20 de ani de când suntem în România. Credem în comunicarea de la om la om, de la coleg la coleg, de la partener la partener”, a mărturisit Irina Butnaru, Head of Corporate Communications and Public Affairs, Spokenperson Penny România . Penny a oferit premiul special Fundației World Vision România .
Contribuția Altex care facilitează tranziția către un model de consum responsabil, prin colectarea și reciclarea deșeurilor electronice a fost recunoscută prin premiul oferit companiei > : „Sustenabilitatea este mai mult decât protejarea naturii, grija pentru mediul înconjurător. Sursa inițială a sustenabilității vine din cultura și din educația oamenilor. Am colectat peste 2,2 milioane de produse; un efort major, o infrastructură destul de costisitoare, dar care ne ajută să trăim mai bine și în anii viitori”, a subliniat Raul Filip, Deputy CEO, Altex . Acesta a predat ștafeta sustenabilității organizației Ecotic .
Și liderul pieței de băuturi răcoritoare a vorbit despre importanța valorificării resursei umane și a investițiilor în educație, iar angajamentul acestuia de a investi în viitor, oferind tinerilor din mediile vulnerabile de a-şi descoperi potenţialul şi de a-şi continua studiile a fost recunoscut prin premiul >.
„Credem în oamenii noștri, pentru că fiecare are un potențial. Investim mult în acest potențial”, a spus Alice Nichita, Corporate Affairs and Sustenability Director, Coca Cola . „Prin parteneriatul cu Asociația The Social Incubator Coca Cola susține tinerii din mediile vulnerabile, defavorizate, oferindu-le speranță, dar și instrumente concrete pentru a-și construi viitorul. Sunt peste 40.000 de beneficiari, de tineri care au trecut prin acest proiect”, a adăugat Mihaela Niță, Public Affairs Director, Coca-Cola România . Compania a oferit premiul special în cadrul Galei Dezvoltăm România Sustenabil partenerilor de la Asociația The Social Incubator .
Grija pentru om este definiția sustenabilității și pentru Rețeaua de Sănătate Regina Maria . Premiul > a recunoscut eforturile companiei de a duce preocuparea pentru sănătate acolo unde este cea mai mare nevoie. „Caravana medicală pentru comunități sănătoase este proiectul nostru de suflet. Reușim să fim aproape de copiii care poate nu au văzut un medic niciodată sau care au văzut un medic de prea puține ori. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibil fără voluntarii noștri”, a mărturisit Bianca Neagoe, Sustainability Manager, Rețeaua de Sănătate Regina Maria . Jucătorul a predat ștafeta sustenabilității echipei Teach For Romania.
Partener al Galei Dezvoltăm România Sustenabil, Cristian Milea, Brand Manager Audi a primit premiul > pentru eforturile care transformă tradiția în inovație, accelerând tranziția către mobilitate sustenabilă prin investiții în vehicule electrice și hibride. Acesta a vorbit despre schimbările din industrie și despre viziunea companiei. „Premiul reprezintă metamorfoza prin care întreaga industrie auto trece; o metamorfoză care punctează un sistem foarte complex care este guvernat deopotrivă grija pentru o comunitate sustenabilă și grija pentru mediu. Este foarte limpede că avem de-a face cu un proces complex, ale cărui linii roșii sunt inovația, grija pentru sustenabilitate. Audi se remarcă prin angajamentul său care nu este unul de dată recentă. Parte din portofoliul nostru electric- Q6 și A6, de exemplu, este venită în ultima perioadă.
Proiecția de viitor este de a avea o mașină electrică în fiecare din segmentele importante în care operăm. La finalul acestui an vom putea spune că avem cel mai tânăr portofoliu pe toate segmentele de piață pe care operăm”, a declarat Cristian Milea. Premiul special din partea Audi a mers către Renovatio Mobility .
Holcim România a primit premiul > în cadrul galei dedicate sustenabilității.
„Ne dorim și sper că reușim să punem o structură > la educația din România. Holcim investește de peste 20 de ani în educație, sprijină comunitățile locale. Avem în desfășurare cinci proiecte educaționale care vizează tineri începând din școala generală până în anii de studenție. Avem chiar și o școală tehnică într-una din locațiile noastre în Bihor, la fabrica de ciment, unde 20 de elevi studiază atât zona teoretică, cât și practică”, a spus Ioana Lupu, Manager Comunicare, Holcim România . Mai departe, Ioana Lupu a predat ștafeta sustenabilității echipei Junior Achievement România.
Printre cele mai importante merite în susținerea comunităților le are și Vodafone România care a primit premiul > . Compania sprijină misiunile Salvamont, contribuind la creșterea siguranței și salvarea de vieți în zonele montane. „Avem o colaborare de peste 20 de ani cu Salvamont, ani în care am contribuit la salvarea a mii de vieți. Știm foarte bine că oamenii și tehnologia fac diferența atunci când vine vorba de salvarea de vieți și fiecare secundă contează” a spus Ana Popa, Consumer Business Unit Director, Vodafone România. Ana Popa a oferit premiul special Alinei Şerban, preşedintele Asociaţiei Untold Stories.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale galei a fost recunoașterea implicării Alessandrei Stoicescu în acțiuni caritabile, care ajung să salveze vieți. „Am vrea să oferim un premiu pentru vocea celor care nu au una. Un premiu pentru empatia transformată în acţiune. Un premiu pentru solidaritate unei persoane care face din solidaritate un mod de a trăi”, a anunţat Lavinia Chican, managing director Green Communication Consulting. „Să nu lăsăm niciodată să treacă pe lângă noi un om care are nevoie de ajutor şi să nu i-l dăm”, i-a îndemnat pe invitați, la finalul galei, Alessandra Stoicescu.
Gala Dezvoltăm România Sustenabil se află la a patra ediție și reunește, an de an, cele mai importante voci din economie, sub umbrela unui scop comun. Acela de a face bine omului, comunităților și mediului.