Un autoturism şi un microbuz au fost implicate luni dimineaţă într-un accident în localitatea Moviliţa, din judeţul Ialomiţa, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor trei.
„În această dimineaţă, în jurul orei 05,30, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui
rutier, în localitatea Moviliţa, în care au fost implicate un autoturism, un microbuz şi şapte persoane”, informează ISU Ialomiţa.
La locul solicitării au fost alocate mai multe resurse din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni, şi anume: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul acestora au acţionat şi patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.
La sosirea forţelor de intervenţie, la faţa locului au fost găsite patru victime: o persoană, inconştientă şi încarcerată, şi alte trei conştiente, cooperante şi neîncarcerate.
‘Persoana inconştientă a fost extrasă rapid dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată”, arată sursa citată.
Persoanele conştiente au fost evaluate şi monitorizate, ulterior fiind preluate şi transportate la Spitalul municipal Urziceni, pentru investigaţii medicale de specialitate.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului, precum şi sablarea carosabilului.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/accident-cumplit-movilita-mort-raniti-970924.html