Volodîmîr Zelenski i-a vizitat pe militarii ucraineni care se antrenează pentru a pilota avioanele americane F-16, la Centrul European de Instruire din România, de la Baza 86 Aeriană, de lângă Fetești. Președintele Ucrainei spune că viitorii piloți parcurg toate etapele de instruire, de la teorie, până la ore de zbor și misiuni. În vizita sa de la centrul militar Zelenski a fost însoțit de ministrul Apărării, Radu Miruță.
„M-am întâlnit cu militarii ucraineni care se instruiesc ca piloți pentru F-16 la Centrul European de Instruire din România. Am vorbit cu cadeții despre specificul și condițiile programului lor de instruire. Am discutat, de asemenea, despre provocările cu care se confruntă piloții noștri și despre modul în care statul poate să-i sprijine.
La centru, băieții noștri trec prin diferite etape de instruire, inclusiv teorie și ore de zbor. Primii piloți ucraineni și-au început programul acolo în 2024, iar unii dintre ei execută deja misiuni de luptă pentru respingerea agresiunii ruse. Mulțumesc României, instructorilor de la centru, și tuturor celor care ne ajută să ne apărăm și să contracarăm teroarea rusească. Vom fi mereu recunoscători Statelor Unite pentru oportunitatea de a consolida protecția cerului nostru cu avioane de luptă americane, precum și Danemarcei, Țărilor de Jos și Norvegiei, care au transferat deja avioane în Ucraina”, a transmis Zelenski pe pagina sa de Facebook.
Într-un al doilea mesaj, liderul ucrainean le mulțumește SUA și statelor europene pentru sprijinul pe care îl acordă Ucrainei în descurajarea agresiunii ruse.
„Sunt recunoscător tuturor celor care lucrează pentru protejarea Ucrainei și tuturor celor care susțin apărarea noastră. Muncim cât mai mult pentru a spori protecția cerului nostru. Întărirea forțelor aeriene ucrainene înseamnă o capacitate mai mare de a descuraja agresiunea rusă și de a oferi mai multă securitate Ucrainei și întregii Europe. Mulțumesc Statelor Unite și fiecărei țări care ajută la protejarea vieților!”, a conchis Zelenski.
Președintele Ucrainei s-a aflat, ieri, într-o vizită oficială în România, pentru a se întâlni cu Nicușor Dan cu care a semnat mai multe parteneriate, inclusiv un parteneriat militar.
Citește și: Zelenski a venit în România ca să semneze o hârtie, fie ea şi ”declarație de parteneriat strategic”?