4.3 C
Ialomiţa
21 decembrie, 2024

Şeful Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, reţinut pentru luare de mită – Poliţistului i-a fost încetată înputernicirea din funcţia de conducere

astăzi, 18:15

Conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) anunţă, vineri, că nu tolerează fapte de corupţie, iar şefului Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, reţinut pentru luare de mită, i-a fost încetată înputernicirea din funcţia de conducere.

”Referitor la acest caz informăm opinia publică că Inspectoratul General pentru Imigrări condamnă ferm orice implicare a propriilor angajaţi în activităţi ilegale.

Astfel, poliţistului bănuit de implicare în această cauză penală i-a fost încetată înputernicirea din funcţia de conducere, iar în funcţie de rezultatul anchetei efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie, acesta va fi supus procedurilor legale corespunzătoare, urmând a fi dispuse măsuri în conformitate cu prevederile Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului”, au transmis, vineri, oficialii IGI, într-un comunicat de presă.

7 octombrie – Eveniment Profit Energy.forum

15 octombrie – Eveniment Profit Health.forum

31 octombrie – Maratonul de Educație Financiară

5 noiembrie –

Conducerea instituţiei anunţă că nu tolerează fapte de corupţie.

”Nu tolerăm corupţia şi sprijinim orice măsură necesară pentru a aduce persoanele vinovate în faţa justiţiei. De fiecare dată, atunci când au fost sesizate sau constatate aspecte similare prezentei cauze, instituţia noastră a sesizat de îndată organele de parchet competente cu privire la posibile fapte săvârsite de poliţişti ce ar putea constitui infractiuni. Precizăm că instituţia noastră se delimitează ferm de orice acţiuni necorespunzătoare care nu sunt în concordanţă cu legea şi aduc atingere valorilor acesteia”, se mai arată în comunicat.

Şeful Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, Rareş-Gabriel Bulimej, a fost reţinut, vineri, pentru luare de mită. El a fost prins când primea 12.000 de euro pentru a urgenta soluţionarea a 25 de cereri de angajare pentru cetăţenii străini din ţările extra europene.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi un agent de poliţie în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, pentru trafic de influenţă. Şi acesta a fost prins când primea printr-un intermediar, din partea unei persoane, martor în cauză, suma de 31.400 de euro, pentru obţinerea permiselor de muncă pentru 38 de cetăţeni străini din Asia

Sursa: https://www.news.ro/justitie/seful-biroului-pentru-imigrari-ialomita-retinut-pentru-luare-de-mita-politistului-i-a-fost-incetata-inputernicirea-din-functia-de-conducere-1922401504002024101821754844

Ultimă oră

Același autor