3.4 C
Ialomiţa
22 decembrie, 2024

Parchetul European, 38 percheziții în România pentru o fraudă de 15 milioane de euro

15:43, 9 noiembrie 2023

În cadrul a două investigații aflate în desfășurare asupra unei posibile fraude în valoare de 15 milioane de euro, conduse de Parchetul European (EPPO) din București (România), au fost efectuate 38 de percheziții domiciliare.

Perchezițiile au fost efectuate în mai multe locații din România, printre care București, Ploiești, Cluj, județul Ialomița, în Cipru, Cehia și Malta, precum și în Monaco și Statele Unite, prin cooperare internațională.

În discuție sunt șase proiecte IT finanțate de UE, pentru dezvoltarea de soluții software inovatoare.

Potrivit anchetei, în perioada 2019 – 2022, beneficiarii proiectelor au depus documente false sau inexacte cu servicii supraevaluate sau care nu au fost niciodată prestate, precum și facturi frauduloase pentru achiziționarea de bunuri – obținând astfel în mod necuvenit fonduri de la bugetul UE de cel puțin 15 milioane de euro.

Beneficiarii sunt suspectați că au creat ulterior circuite financiare interne și internaționale frauduloase, pentru a canaliza fondurile în propriul beneficiu.

Unele dintre persoanele cercetate au fost aduse la sediul EPPO din București pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecți, iar altele vor fi aduse în zilele următoare.

Faptele cercetate ar putea constitui infracțiuni de fraudă și spălare de bani.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a deschis investigații complementare în aceleași fapte.

EPPO a contat pe sprijinul: Structurii de Sprijin EPPO din România; Direcția Generală Anticorupție și structurile teritoriale subordonate (Direcția Generală Anticorupție și structurale teritoriale subordonate); Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din România; Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR și structurile teritoriale subordonate ale Inspectoratului General al Poliției Române; Poliția Română – Direcția Operațiuni Speciale și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Este responsabil de investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/parchetul-european-38-perchezitii-in-romania-pentru-o-frauda-de-15-milioane-de-euro/

Ultimă oră

Același autor